joi, 1 mai 2014

Demonstratii stiintifice ale efectelor rugaciunii





"Din datele si masuratorile  realizate de fizicienii rusi, folosind tehnologie si echipamente de ultima ora, s-a ajuns la concluzia ca daca facem semnul crucii in orice situatie si sub orice forma, indepartam bacteriile si ne amelioram suferintele de orice fel. Sunt situatii in care semnul crucii, facut cu sarguinta si daruire, combinat cu rugaciune indelungata, vindeca boli grele, uneori chiar si boli considerate incurabile.
De asemenea, s-a demonstrat ca obtinem o mai mare eficienta in rugaciune atunci cand ne rugam la Dumnezeu, folosind cuvintele noastre asa cum simtim sa le spunem. Asadar, sa vorbim cu Dumnezeu asa cum stim noi mai bine! Sa-I adresam cuvinte pe intelesul nostru in functie de nevoile noastre, ca si cum ar fi prietenul si sustinatorul nostru. In rugaciune, vorbim cu Dumnezeu.
Vom imbina cu armonie rugaciunile invatate in familie; de la prieteni; de la preoti sau din cartile religioase, pe care le intonam de obicei, cu rugaciunile pe care le improvizam in acel moment. 
Nu e bine sa cerem tot timpul lui Dumnezeu ceva anume. Rugaciunea nu e o actiune de “cersetorie”, ci este o actiune de multumire. Rugaciunea este mai eficienta  daca se manifesta printr-o continua  multumire fata de Dumnezeu, imbinata cu manifestarea unor dorinte.
Sa-i multumim, deci, lui Dumnezeu, atat pentru ceea ce ne-a daruit, cat si pentru ceea ce urmeaza sa ne daruiasca, ca si cum dorintele noastre sunt deja implinite!  Acest mod de abordare a rugaciunii ne confera mai multa incredere in noi si in universul nostru. Prin anticiparea rezultatului rugaciunii ne pregatim sa primim darurile vietii, ca si cum totul ar fi ceva firesc.

Veridicitatea afirmatiilor de mai sus a fost demonstrata de catre savantul japonez Masaru Emoto, care a studiat comportamentul apei atunci cand este expusa unor vibratii provenite de la anumite invocatii  benefice, melodii, ganduri,  sau alte unde electromagnetice.
Acesta a demonstrat ca moleculele de apa isi schimba structura in functie de natura campului magnetic la care este supus; in functie de forma si de frecventa de vibratie a undelor electromagnetice.
Apa din corpul nostru vibreaza in functie de campul electromagnetic la care le supunem.
Analiza structurii chimice a corpului uman in mai multe ipostaze ale evolutiei lui au scos in evidenta urmatoarea situatie:
-creierul uman are peste 90 % apa.
-copilul la nastere contine peste 80 % apa.
-un om matur contine in medie 70 % apa, iar pe masura ce inaintam in varsta procentul de apa din corp scade.
- daca un corp uman se deshidrateaza si ajunge sa aiba mai putin de 50 % apa, atunci intervine moartea.
Celulele corpului uman inoata in apa si tot ce se petrece in corpul uman este determinat de structura apei.
Deci prin rugaciune, prin tot ce facem in timpul rugaciunii, determinam apa din noi sa vibreze in rezonanta cu vibratia energiei universale.
Atunci corpul nostru primeste din plin aceasta energie si tot ce se desfasoara in universul nostru interior, este ca o prelungire armonioasa  a structurii universale. De asta in urma rugaciunii putem dobandi energii care pot transforma universul in care ne traim viata, mai mult decat o facem in mod curent.



Apa de la robinet netratata.
http://eufrosin.files.wordpress.com/2010/02/water_fujiwara_before1.jpg?w=166&h=162


Aceeasi apa tratata cu invocatii de iubire si cu semnul crucii.

 http://eufrosin.files.wordpress.com/2010/02/water_fujiwara_prayer1.jpg?w=196&h=162


Energia inimii,  energia iubirii

De regula, cand ne referim la iubire, ne gandim la inima.
Dupa cum s-a descoperit pe baza legilor fundamentale ale fizicii cuantice, fiecare particula din univers are potential energetic, deci este o sursa de vibratie a campului electromagnetic.  Asadar, fiecare celula,  fiecare  organ al corpului nostru este o sursa de vibratie si un generator de camp electromagnetic.
Pana acum se credea ca in corpul uman creierul este principalul generator de camp electromagnetic, pentru ca acolo se afla sediul gandirii. Cercetatorii de la Universitatea din Arizona au demonstrat prin masuratori fizice ca  cel mai mare generator de unde electromagnetice din corpul uman este inima - sediul sufletului.
 E atat de puternic acest camp electromagnetic incat se percepe cu aparatele de masura  si la o distanta de trei metri. El este  generat de activitatea  permanenta pe care o are inima, cu cele 4 cavitati ale sale  tot timpul in miscare, si de circulatia sangelui prin aceste cavitati.
Campul  eletromagnetic al inimii este de pol opus cu cel al pamantului, asadar el face ca omul sa fie atras de pamant. Acesta este si raspunsul la intrebarea  de ce omul dupa moarte e mai usor cu o greutate cuprinsa intre  21 si 200 de grame decat atunci cand era in viata.
In momentul in care inima nu mai functioneaza si sufletul paraseste corpul fizic, campul electromagnetic generat de inima  dispare; deci omul nu mai este atras de pamant asa cum era atras atunci cand inima functiona normal.
 Am dat aceasta explicatie pentru a demonstra ca cel mai important si mai eficient mod de a ne ruga la Dumnezeu  este focalizarea  in zona pieptului. Punem   astfel  in valoare pe langa campul electromagnetic al mintii si campul electromagnetic al inimii care este sufletul.
Prin aducerea mainilor  unite in dreptul pieptului, se inchide un circuit electric care trece prin dreptul inimii. Acest circuit este amplificat si de pozitia palmelor ce genereaza in jurul lor un camp electromagnetic marit in care inima este polarizata si functioneaza mai armonios.
Campul energetic al inimii, daca este pus in valoare in mod armonios, are un rol foarte important in mentinerea sanatatii.
 In istorie, marii vindecatori curajosi care au mers in misiuni umanitare in locuri unde populatia a fost atinsa de molime, au ajuns sa fie perfect protejati si sa se intoarca sanatosi tocmai pentru ca au avut campul energetic al inimii foarte puternic. S-au aplecat catre cei suferinzi; au daruit din suflet tot ce au avut de daruit si cu toate ca au avut un contact nemijlocit cu bolnavii, nu s-au molipsit.
De asemenea, in viata de zi cu zi cand ne adresam cuiva din inima si tot ce avem de daruit, - daruim cu iubire, acea persoana primeste o stare sufleteasca foarte buna si lucrurile se desfasoara armonios, chiar si in cazul in care de la inceput situatia nu parea sa aiba asteptari frumoase.
Campul energetic al inimii, daca este stimulat in mod constient si creativ, benefic, are efecte miraculoase atat asupra noastra cat si asupra celor din  jurul nostru.
Sa ne deschidem cu inima catre energia universala care vine de la Dumnezeu si sa cuprindem cu bucurie tot ce primim prin aceasta conexiune pe care o realizam la nivelul pieptului! Sa ne deschidem cu inima catre toate sufletele acestui Pamant  si cautand sa fim mai buni si mai daruiti, vom realiza ca in jurul nostru s-a creat o oaza de bucurie! Sa ne straduim sa mentinem aceasta bucurie o cat mai lunga perioada din timpul unei zile si sa o impartasim tuturor acelora care sunt deschisi sa o primeasca! "

Sursa: Autor anonim

Mai multe informatii despre vindecare alternativa si stil de viata sanatos gasesti si in cartea PASI PENTRU O VIATA SEDUCATOARE
Comanda cartea aici

Cu drag,
Cristiana Dragomir
Terapeut armonizare energetica
(Vindecare cu lumina, ThetaHealing, Angel Healing)
Tel: 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu